La începutul acestui an forul superior internațional World Aquatics, a anunțat o serie de schimbări majore în regulamentul jocului de polo pe apa.
Federația Română de Polo a aprobat în sedința de Birou Federal introducerea acestor noi reguli începând cu sezonul competițional 2023/2024.
Pentru cei care doresc să descopere noile schimbări, dar să se și pregătească pentru a face parte din viitorul corp de arbitri (prin susținerea examenului în acest sens), îi invităm să acceseze documentele de mai jos.