← ÎNAPOI ÎN JURNAL

Comportamentul în competițiile de juniori – un factor esențial pentru educația sportivă

POLO ROMÂNESC. DINCOLO DE SCOR.

Comisia de Disciplină a Federației Române de Polo a analizat comportamentul manifestat în cadrul competițiilor de juniori, constatând existența unor situații în care susținerea sportivă a depășit limitele fair-play-ului, transformându-se în conflicte verbale, injurii și contestări agresive ale deciziilor de arbitraj. Aceste manifestări afectează climatul competițional și influențează negativ comportamentul sportivilor tineri.

Regulamentele în vigoare permit sancționarea abaterilor disciplinare inclusiv pe baza înregistrărilor video, iar cluburile sunt responsabile pentru conduita sportivilor, antrenorilor, oficialilor și susținătorilor. Analiza deciziilor disciplinare din sezonul curent arată că majoritatea sancțiunilor au vizat comportamente agresive și proteste la adresa arbitrajului, fiind aplicate, în principal, sancțiuni cu rol corectiv și preventiv.

Comisia subliniază importanța rolului antrenorilor ca modele de conduită și a implicării arbitrilor în menținerea ordinii și disciplinei în timpul competițiilor. De asemenea, comportamentul publicului și al părinților reprezintă un factor determinant în formarea atitudinii sportivilor la nivel juvenil. Menținerea unui climat de respect, autocontrol și fair-play este esențială pentru ca sportul de copii și juniori să rămână un cadru educativ, sigur și orientat spre dezvoltarea armonioasă a tinerilor sportivi.

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE POLO